65 de ani de la Bătălia de la StalingradChiar şi cei mai puţin interesaţi de istorie ştiu că bătălia Stalingradului (septembrie 1942 – februarie 1943) a constituit una dintre cele mai dramatice încleştări ale celui de Al Doilea Război Mondial. Prin resursele umane şi materiale implicate, s-au depăşit toate operaţiile terestre de până atunci. Pierderile totale suferite de germani şi aliaţii lor au fost şi ele fără precedent: în cele 200 de zile şi peste 4.000 de km de front – luându-se în considerare întreaga campanie a anului 1942 – au fost practic distruse cinci armate (Armata 6 germană în totalitate şi în cea mai mare parte Armata 4 tancuri germană, Armata 8 italiană şi Armatele 3 şi 4 române). Totalul pierderilor suferite (morţi, răniţi şi dispăruţi) nu a fost niciodată cunoscut cu certitudine, dar a fost estimat la 1,5 milioane de oameni, 3.500 tancuri şi tunuri de asalt, 12.000 de tunuri şi aruncătoare de mine, 3.000 de avioane. Aceste pierderi reprezentau mai mult de un sfert din ansamblul forţelor de pe frontul de est. Pierderile suferite de sovietici au fost, de asemenea, considerabile, deşi mai mici decât cele germane. Cifrele sunt cutremurătoare, dar ele nu pot oferi decât o imagine parţială a acestei titanice bătălii.
Dincolo de aspectele operativ-strategice, de controversa legată de „contribuţia” trupelor noastre la înfrângerea trupelor Axei, analiza participării armatei române la luptele din cotul Donului şi stepa Calmucă se impune mai ales din punct de vedere moral. În apropierea Stalingradului au luptat zeci şi zeci de mii de militari români, mulţi dintre ei fiind ucişi, răniţi sau luaţi prizonieri. Drama lor, sacrificiile făcute atât de departe de ţară, chiar dacă nu s-au soldat cu o victorie, trebuie scoase de sub vălul uitării, sau, mai rău, al indiferenţei şi redate conştiinţei publice, atât cât mai putem vorbi de un asemenea concept în România actuală. Faptele lor de arme, reuşite sau mai puţin reuşite, s-au făcut în numele unui comandament naţional. O asemenea atitudine ar influenţa pozitiv inclusiv percepţia asupra militarilor români aflaţi acum în teatrele de operaţii. Fustel de Coulanges arăta că adevăratul patriotism constă nu atât în dragostea de pământul natal, cât mai ales în respectul şi preţuirea acordată generaţiilor care ne-au precedat.
Cele două documente pe care le supunem atenţiei cititorului – Ordinul de Zi nr. 1 din 29 septembrie 1942 al comandantului Diviziei 14 infanterie, generalul Gheorghe Stavrescu şi raportul generalului Petre Dumitrescu, comandantul Armatei a 3-a, către şeful Marelui Cartier General, generalul Ilie Şteflea – sunt sugestive pentru schimbarea stării de spirit, în decurs de câteva luni, a trupelor române implicate pe frontul de est. Dacă Ordinul de Zi denotă un moral ridicat, datorat victoriilor – în ciuda pierderilor grele suferite în faţa Odessei – din primul an de război, raportul generalului Petre Dumitrescu ne înfăţişează o conducere a armatei preocupată să identifice cauzele înfrângerii şi hotărâtă să aplice măsurile capabile să remedieze disfuncţionalităţile de comandă apărute în timpul ofensivei sovietice din cotul Donului. Cele două documente sunt relevante şi prin prisma carierelor ulterioare a generalilor Gheorghe Stavrescu şi Aurelian Son. Retorica antibolşevică a atârnat greu în „dosarul” generalului Gheorghe Stavrescu (născut la 8 martie 1888 la Brăila – decedat la 10 ianuarie 1951 în penitenciarul Aiud), care a comandat în perioada războiului Divizia 14 infanterie şi Corpul 6 armată, devenind, pentru scurt timp, şi comandant al Armatei a 4-a (1 iunie – 8 septembrie 1945). S-a distins îndeosebi pe frontul din Basarabia şi la Odessa, fiind decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III-a şi „Crucea de Fier” germană clasele a II-a şi I. La 15 ianuarie 1947 a fost arestat, ulterior condamnat la muncă silnică pe viaţă, decedând în penitenciar. Generalul Aurelian Son (născut la 8 mai 1886în comuna Schela, judeţul Mehedinţi – decedat la 17 septembrie 1952 la Ploieşti) a comandat, în perioada războiului, Corpul 11 armată, fiind decorat cu Ordinul „Steaua României” clasele a III-a şi a II-a. Raportul generalului Petre Dumitrescu nu a rămas fără urmări, Aurelian Son fiind destituit şi trecut în rezervă în martie 1943.
Manuel STĂNESCU
*
Divizia 14 Infanterie
Ordin de Zi nr. 1
din 29 septembrie 1942
Ostaşi!
Divizia noastră intră iarăşi în foc!
Cea mai mare parte dintre voi l-aţi trăit şi simţit.
Înainte de prima lovitură de tun şi de a pune baioneta la armă, trebuie să vă vorbesc!
Mă cunoaşteţi cu toţii! O parte dintre voi m-au cunoscut şi în luptă ca pe un comandant a vostru.
Vreau să rămân comandantul vostru şi numai comandant.
Vreau ca nimeni din Divizia mea să nu mă silească să fiu judecător al unor fapte nevrednice!
Vreau ca toţi să luptaţi cu bărbăţie şi să ştiţi pentru ce luptaţi!
Am pornit lupta ca să smulgem din ghearele blestemate ale duşmanului Basarabia şi Bucovina! O ştiţi doar cu toţii!
Divizia noastră, la Prut, în Basarabia, la Nistru şi la Odessa şi-a împlinit o primă datorie.
În vreme ce o parte din camarazii noştri, alături de brava armată germană, au dus lupta şi primejdia tot mai departe de hotarele ţării, noi ne-am întors în ţară ca să ne refacem rândurile şi să punem rânduială în ogoarele şi căminele noastre.
Astăzi, perfect înarmaţi, echipaţi şi pregătiţi, venim cu forţe noi să ducem lupta până la capăt.
Duşmanul a fost alungat din ţară. El este înfrânt, dar nu nimicit.
Dacă nu l-am nimici şi l-am lăsa aici, s-ar putea întoarce cu şi mai mare primejdie contra noastră.
Ce s-ar alege din ţara noastră, nimic nu ne-ar spune mai bine, decât ce-aţi putut vedea cu ochii voştri, în drumul de la hotare şi până aici.
Cocioabe şubrede, îngropate în gunoaie şi împrăştiate în sate, fără biserici şi fără un loc de recreere pentru suflet sau trup; oraşe mohorâte, cu uzine uriaşe, unde trudeau fără odihnă lucrătorii pentru un profit care nu era al lor.
Aceste stepe blestemate, acesta este raiul bolşevic!
În această ţară care a pierdut credinţa, nimeni nu era stăpân pe rodul muncii sale. Truda ţăranului şi a lucrătorului trecea în cazanul satanei, care făurea arme, tunuri şi avioane, fără măsură, ca să robească lumea întreagă.
Iubiţi ostaşi! Acum când cunoaşteţi primejdia şi misiunea noastră, aici, departe de brazda lângă care ne-am lăsat căminul, de la general la soldat, să ne legăm şi să fim vrednici de încrederea pe care ne-a acordat-o Ţara, Regele şi Mareşalul Conducător! Să ducem lupta până la capătul sforţărilor noastre, pentru ca să distrugem pentru totdeauna vrăjmaşul şi să readucem liniştea la căminele noastre.
În atac, fără durere să răsturnăm orice rezistenţă duşmană ieşită în calea noastră!
În apărare, stâncă neclintită, să sfărâmăm orice încercare de a ne clinti din loc! Să aşteptăm în linişte, fără a da înapoi, atacurile vrăjmaşe, cu care de luptă, cu convingerea fermă că nu pot face nimic dacă stăm nemişcaţi lăsându-le să intre în bătaia tunurilor noastre anticar şi a vânătorilor de care!
Nu vă lăsaţi stăpâniţi de teamă!
Numai teama vă poate pierde! Cu cât primejdia este mai mare, cu atât staţi mai neclintiţi la post şi ascultaţi ordinele şefilor voştri!
Fuga din faţa inamicului dă cea mai bună pradă armelor automate ale vrăjmaşului!
Pe pieptul multora dintre voi stau prinse semnele vitejiei române şi germane.
Şoimi aţi fost la Prut, în Basarabia, la Nistru şi Odessa! Şoimi să rămâneţi! Arătaţi şi camarazilor voştri calea vredniciei de ostaş!
Iubiţi ostaşi!
Viaţa are valoare atunci când merită să fie trăită! Sunt dureri mult mai mari decât moartea! Numai un nemernic poate trăi pe preţul umilinţei lui şi pângăririi căminului de către vrăjmaşi! Divizia noastră nu a cunoscut şi nu va cunoaşte asemenea netrebnici!
Să luptăm cu îndârjire! De ce va fi scris să murim, să murim cu cinste!
V-am întors cu cinste de la Odessa!
Cu aceeaşi cinste vă veţi întoarce şi de aici, dacă veţi păstra calmul şi veţi asculta poruncile mele trimise prin şefii voştri.
În ceasul primejdiei voi fi alături de voi. Fiţi siguri pe sprijinul meu!
Înaintea noastră stă izbânda şi cinstea! Înapoi stă ruşinea şi moartea netrebnică!
Înainte, pentru Dumnezeu, pentru Ţară şi Rege, pentru liniştea căminelor noastre!
Comandantul Diviziei a 14-a
General /ss/ Gh. Stavrescu
Sursa: Arhivele Militare Române, Fond Microfilme, rola II.1.2733, c. 649-651.
*
Divizia 14 Infanterie
Ordin de Zi nr. 1
din 29 septembrie 1942
Ostaşi!
Divizia noastră intră iarăşi în foc!
Cea mai mare parte dintre voi l-aţi trăit şi simţit.
Înainte de prima lovitură de tun şi de a pune baioneta la armă, trebuie să vă vorbesc!
Mă cunoaşteţi cu toţii! O parte dintre voi m-au cunoscut şi în luptă ca pe un comandant a vostru.
Vreau să rămân comandantul vostru şi numai comandant.
Vreau ca nimeni din Divizia mea să nu mă silească să fiu judecător al unor fapte nevrednice!
Vreau ca toţi să luptaţi cu bărbăţie şi să ştiţi pentru ce luptaţi!
Am pornit lupta ca să smulgem din ghearele blestemate ale duşmanului Basarabia şi Bucovina! O ştiţi doar cu toţii!
Divizia noastră, la Prut, în Basarabia, la Nistru şi la Odessa şi-a împlinit o primă datorie.
În vreme ce o parte din camarazii noştri, alături de brava armată germană, au dus lupta şi primejdia tot mai departe de hotarele ţării, noi ne-am întors în ţară ca să ne refacem rândurile şi să punem rânduială în ogoarele şi căminele noastre.
Astăzi, perfect înarmaţi, echipaţi şi pregătiţi, venim cu forţe noi să ducem lupta până la capăt.
Duşmanul a fost alungat din ţară. El este înfrânt, dar nu nimicit.
Dacă nu l-am nimici şi l-am lăsa aici, s-ar putea întoarce cu şi mai mare primejdie contra noastră.
Ce s-ar alege din ţara noastră, nimic nu ne-ar spune mai bine, decât ce-aţi putut vedea cu ochii voştri, în drumul de la hotare şi până aici.
Cocioabe şubrede, îngropate în gunoaie şi împrăştiate în sate, fără biserici şi fără un loc de recreere pentru suflet sau trup; oraşe mohorâte, cu uzine uriaşe, unde trudeau fără odihnă lucrătorii pentru un profit care nu era al lor.
Aceste stepe blestemate, acesta este raiul bolşevic!
În această ţară care a pierdut credinţa, nimeni nu era stăpân pe rodul muncii sale. Truda ţăranului şi a lucrătorului trecea în cazanul satanei, care făurea arme, tunuri şi avioane, fără măsură, ca să robească lumea întreagă.
Iubiţi ostaşi! Acum când cunoaşteţi primejdia şi misiunea noastră, aici, departe de brazda lângă care ne-am lăsat căminul, de la general la soldat, să ne legăm şi să fim vrednici de încrederea pe care ne-a acordat-o Ţara, Regele şi Mareşalul Conducător! Să ducem lupta până la capătul sforţărilor noastre, pentru ca să distrugem pentru totdeauna vrăjmaşul şi să readucem liniştea la căminele noastre.
În atac, fără durere să răsturnăm orice rezistenţă duşmană ieşită în calea noastră!
În apărare, stâncă neclintită, să sfărâmăm orice încercare de a ne clinti din loc! Să aşteptăm în linişte, fără a da înapoi, atacurile vrăjmaşe, cu care de luptă, cu convingerea fermă că nu pot face nimic dacă stăm nemişcaţi lăsându-le să intre în bătaia tunurilor noastre anticar şi a vânătorilor de care!
Nu vă lăsaţi stăpâniţi de teamă!
Numai teama vă poate pierde! Cu cât primejdia este mai mare, cu atât staţi mai neclintiţi la post şi ascultaţi ordinele şefilor voştri!
Fuga din faţa inamicului dă cea mai bună pradă armelor automate ale vrăjmaşului!
Pe pieptul multora dintre voi stau prinse semnele vitejiei române şi germane.
Şoimi aţi fost la Prut, în Basarabia, la Nistru şi Odessa! Şoimi să rămâneţi! Arătaţi şi camarazilor voştri calea vredniciei de ostaş!
Iubiţi ostaşi!
Viaţa are valoare atunci când merită să fie trăită! Sunt dureri mult mai mari decât moartea! Numai un nemernic poate trăi pe preţul umilinţei lui şi pângăririi căminului de către vrăjmaşi! Divizia noastră nu a cunoscut şi nu va cunoaşte asemenea netrebnici!
Să luptăm cu îndârjire! De ce va fi scris să murim, să murim cu cinste!
V-am întors cu cinste de la Odessa!
Cu aceeaşi cinste vă veţi întoarce şi de aici, dacă veţi păstra calmul şi veţi asculta poruncile mele trimise prin şefii voştri.
În ceasul primejdiei voi fi alături de voi. Fiţi siguri pe sprijinul meu!
Înaintea noastră stă izbânda şi cinstea! Înapoi stă ruşinea şi moartea netrebnică!
Înainte, pentru Dumnezeu, pentru Ţară şi Rege, pentru liniştea căminelor noastre!
Comandantul Diviziei a 14-a
General /ss/ Gh. Stavrescu
Sursa: Arhivele Militare Române, Fond Microfilme, rola II.1.2733, c. 649-651.
*
Armata 3
Stat Major
Secţia 3
Confidenţial personal
Nr. 38.146
1942 decembrie 29
1942 decembrie 29
Armata 3
către
Domnul general Şteflea Ilie
Şeful Marelui Cartier General
Am onoarea de a raporta că în bătălia de pe Don (19-25 noiembrie 1942), generalul de corp de armată Son Aurelian, comandantul Corpului 3 Armată, a pierdut, chiar din dimineaţa celei de-a doua zi de bătălie, legătura cu diviziile sale aflate în luptă (diviziile 5 şi 6), încetând prin aceasta de a-şi comanda direct Corpul său de Armată.
În dimineaţa de 20 noiembrie când, din cauza acţiunii carelor de luptă inamice, legăturile telefonice ale Corpului de Armată cu diviziile din subordine au fost rupte, generalul Son s-a găsit în situaţia de a alege între a se duce în mijlocul trupelor sale şi a-şi muta punctul de comandă înapoi. Generalul Son a ales ultima soluţie, deşi avea încă posibilitatea să meargă la trupe.
Pentru a cunoaşte motivele care au dus la această atitudine, am ordonat generalului Son să raporteze care a fost acţiunea sa de comandament asupra marilor unităţi din subordinele sale, între 18 şi 26 noiembrie (Ordinul nr. 300770 din 4 decembrie, anexat în copie)*.
Din raportul nr. 33 din 10 decembrie (anexat în extras)**, reiese că generalul Son n-a fost deloc preocupat de ideea de a merge în mijlocul trupelor sale, ci de aceea de a merge înapoi pentru a se pune în legătură cu Armata. Aceasta reiese şi mai mult din faptul că, în ziua de 21 noiembrie, când subsemnatul a oferit generalului Son un avion pentru a merge în mijlocul trupelor sale, generalul Son a amânat răspunsul pentru a doua zi, când mi-a comunicat să nu-i mai trimit avionul fiindcă socoteşte de prisos prezenţa lui acolo.
Din cele de mai sus reiese, în mod evident, că generalul de corp de armată Son Aurelian nu a căutat să facă tot ce era cu putinţă pentru a merge în mijlocul trupelor sale, spre a le conduce direct şi a împărtăşi soarta lor.
Am onoarea a ruga să apreciaţi dacă această atitudine este compatibilă cu continuarea exercitării unei comenzi cu toată autoritatea necesară, sau dacă este cazul de a se aplica una din soluţiile de îndepărtare din armată.
Părerea subsemnatului este că, în această perioadă foarte dureroasă prin care trece armata noastră, o severă selecţionare şi sancţionare este imperios necesară.
Comandantul Armatei 3
General de armată P. Dumitrescu
Sursa: Arhivele Militare Române, Fond Microfilme, rola II.2.2112, c. 656.
Domnul general Şteflea Ilie
Şeful Marelui Cartier General
Am onoarea de a raporta că în bătălia de pe Don (19-25 noiembrie 1942), generalul de corp de armată Son Aurelian, comandantul Corpului 3 Armată, a pierdut, chiar din dimineaţa celei de-a doua zi de bătălie, legătura cu diviziile sale aflate în luptă (diviziile 5 şi 6), încetând prin aceasta de a-şi comanda direct Corpul său de Armată.
În dimineaţa de 20 noiembrie când, din cauza acţiunii carelor de luptă inamice, legăturile telefonice ale Corpului de Armată cu diviziile din subordine au fost rupte, generalul Son s-a găsit în situaţia de a alege între a se duce în mijlocul trupelor sale şi a-şi muta punctul de comandă înapoi. Generalul Son a ales ultima soluţie, deşi avea încă posibilitatea să meargă la trupe.
Pentru a cunoaşte motivele care au dus la această atitudine, am ordonat generalului Son să raporteze care a fost acţiunea sa de comandament asupra marilor unităţi din subordinele sale, între 18 şi 26 noiembrie (Ordinul nr. 300770 din 4 decembrie, anexat în copie)*.
Din raportul nr. 33 din 10 decembrie (anexat în extras)**, reiese că generalul Son n-a fost deloc preocupat de ideea de a merge în mijlocul trupelor sale, ci de aceea de a merge înapoi pentru a se pune în legătură cu Armata. Aceasta reiese şi mai mult din faptul că, în ziua de 21 noiembrie, când subsemnatul a oferit generalului Son un avion pentru a merge în mijlocul trupelor sale, generalul Son a amânat răspunsul pentru a doua zi, când mi-a comunicat să nu-i mai trimit avionul fiindcă socoteşte de prisos prezenţa lui acolo.
Din cele de mai sus reiese, în mod evident, că generalul de corp de armată Son Aurelian nu a căutat să facă tot ce era cu putinţă pentru a merge în mijlocul trupelor sale, spre a le conduce direct şi a împărtăşi soarta lor.
Am onoarea a ruga să apreciaţi dacă această atitudine este compatibilă cu continuarea exercitării unei comenzi cu toată autoritatea necesară, sau dacă este cazul de a se aplica una din soluţiile de îndepărtare din armată.
Părerea subsemnatului este că, în această perioadă foarte dureroasă prin care trece armata noastră, o severă selecţionare şi sancţionare este imperios necesară.
Comandantul Armatei 3
General de armată P. Dumitrescu
Sursa: Arhivele Militare Române, Fond Microfilme, rola II.2.2112, c. 656.
NOTE
* Nu se publică.
** Nu se publică.
** Nu se publică.
• Apărut în Observatorul militar, anul XVII, nr. 8(940)/2008
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu