Campania armatei române pentru eliberarea Basarabiei şi nordului Bucovinei (1)


Spre miezul nopţii de 21 spre 22 iunie 1941, ofiţerii din suita generalului Ion Antonescu au fost convocaţi în trenul de comandament „Patria”, care sosise în Piatra Neamţ în cursul serii. La ora 1 dimineaţa se produce din nou o intensă circulaţie de maşini şi motociclete. Sosea, împreună cu suita, generalul Eugen von Schöbert, comandantul Armatei 11 germane, spre a se prezenta generalului Ion Antonescu. La orele 2, în vagonul-restaurant al trenului de comandament, Conducătorul statului român, ridicând o cupă de şampanie, a rostit în faţa celor prezenţi – generali şi ofiţeri superiori români şi germani – o scurtă alocuţiune, prin care anunţa că „astăzi a sosit ceasul luptei pentru a şterge pata de dezonoare de pe fruntea Ţării şi de pe stindardele armatei. Peste puţin, în faptul acestei zile, armata va primi ordinul să treacă Prutul spre a împlini trupul Ţării aşa cum a fost lăsat de la Basarabi. În această luptă dreaptă şi sfântă prin drepturile ei, avem cinstea de a ne afla lângă cea mai vitează armată, care a venit pe pământul nostru spre a lupta pentru dreptatea noastră. Vom şti să fim vrednici de această cinste.”
La orele 3, pe cerul Moldovei s-a făcut auzit zgomotul metalic al avioanelor, care survolau Prutul pentru a executa misiuni de luptă în spaţiul Basarabiei. După un sfert de oră, bubuitul asurzitor al artileriei germane şi române anunţa începerea ostilităţilor pe ceea ce va deveni cel mai sângeros teatru de operaţii din istorie.

Dispunerea şi concepţia de luptă a trupelor de pe frontul românesc
La 21 iunie 1941, dispunerea forţelor române şi germane din compunerea nou-înfiinţatului Grup de armate „General Antonescu”, aflat la rându-i în subordinea Grupului german de Armate Sud, era următoarea:
Click pe hartă pentru vizualizare
Armata a 3-a română (Corpul de munte cu brigăzile 1,2, 4 mixtă munte, Divizia 7 infanterie, Brigada 8 cavalerie), comandată de generalul Petre Dumitrescu, în nordul Bucovinei;
Armata 11 germană, comandată de generalul Eugen von Schöbert, având în compunere corpurile 11,30 şi 54 armată cu diviziile 46,50,76,170,198,239 şi ulterior 72 infanterie, Corpul de cavalerie român (brigăzile 5 şi 6 cavalerie) şi diviziile române 5,6,8,13,14 infanterie şi 1 blindată, în nord-estul Moldovei;
Armata a 4-a română, sub comanda generalului Nicolae Ciupercă, având în compunere corpurile 3,5 şi 11 armată cu diviziile 11,15,21 şi 35 infanterie, 1 gardă, 1 grăniceri, Brigada 7 cavalerie, brigăzile 1 şi 2 fortificaţii şi Regimentul 17 infanterie, pe un aliniament cuprins între Comarna (sud-est de Iaşi) şi confluenţa Siretului cu Dunărea;
Corpul 2 armată, cu Divizia 10 infanterie între Galaţi şi Ismail şi cu Detaşamentul maritim nr. 1 (compus din 3 batalioane de infanterie marină) pe braţul Chilia şi în Deltă.
Trupelor terestre li s-au adăugat forţele Aeronauticii şi Marinei Militare.
Din cei 1 139 594 cetăţeni înscrişi în planurile de mobilizare ale armatei române la 22 iunie 1941 (39 476 ofiţeri, 57 002 subofiţeri şi 1 043 116 trupă), 325 685 de militari au încadrat marile unităţi, unităţi şi formaţiuni din Grupul de armate „general Antonescu”.
Sovieticii dispuneau în faţa unităţilor române şi germane de două armate, 18 şi 9, precum şi de forţe din Armata independentă de litoral.
România a intrat în război alături de Germania împotriva Uniunii Sovietice fără a încheia vreo alianţă militară, pe baza apartenenţei la Pactul Tripartit semnat în noiembrie 1940 şi a deciziei Conducătorului statului român. Reich-ul şi-a asumat conceperea şi conducerea operaţiilor. Crearea grupului de armate „General Ion Antonescu” a reprezentat o mişcare politică şi o modalitate de a hrăni orgoliul unui militar; în fapt, rolul de decizie şi concepţie pe o bună parte a teritoriului românesc a revenit comandantului Armatei 11 germane, care şi-a subordonat la 20 iunie 1941 toate marile unităţi ale Armatei a 3-a române. Sub conducerea directă a Marelui Cartier General român a rămas doar Armata a 4-a, dar acţiunile ei au fost subordonate concepţiei strategice germane. Aceasta avea în vedere configuraţia frontului germano-sovietic de la Marea Baltică la Marea Neagră, în care aliniamentele din Moldova se găseau la est faţă de aliniamentele de plecare la ofensivă din zona mlaştinilor Pripet. Forţele române şi germane trebuiau să valorifice ocaziile favorabile pentru „a realiza capete de pod la est de Prut” spre a înlesni trecerea ulterioară la ofensivă, în funcţie de înaintarea Grupului german de armate Sud din Galiţia, a împiedica retragerea ordonată a trupelor sovietice spre Nistru şi chiar a le distruge.
După începerea operaţiilor la 22 iunie 1941, constatând că forţele sovietice din Basarabia şi nordul Bucovinei nu aveau intenţia să se retragă, generalul Eugen von Schöbert a trimis Marelui Cartier General Român (constituit odată cu mobilizarea generală), la 25 iunie, ordinul feldmareşalului Gerd von Rundstedt, comandantul Grupul de Armate Sud, pentru executarea variantei „München”, în care se preciza că ofensiva propriu-zisă trebuia să înceapă la 2 iulie 1941. Această concepţie de desfăşurare a operaţiunilor militare i-a fost reamintită lui Ion Antonescu de către Hitler în scrisoarea din 29 iunie, prilej cu care Führer-ul îl ruga ca „în interesul unei conduceri unitare şi energice” să dea curs „dorinţelor” feldmareşalului von Rundstedt. Prin urmare, atât concepţia de ansamblu, cât şi misiunile concrete ale trupelor române au aparţinut Înaltului Comandament german, generalul Ion Antonescu şi generalul Alexandru Ioaniţiu, şeful Marelui Cartier General român, acţionând pentru transpunerea acestora în practică.
În urma acestor hotărâri, perioada cuprinsă între 22 iunie şi 2 iulie 1941 a fost denumită  „aşteptarea strategică“, în cadrul căreia trupele române şi germane au desfăşurat acţiuni de luptă pentru îmbunătăţirea dispozitivului de plecare la ofensivă, au executat incursiuni în dispozitivul inamic şi au constituit capete de pod peste râul Prut.

Operaţiile militare din Basarabia şi nordul Bucovinei
Primele acţiuni ofensive ale armatei române au fost purtate pentru eliberarea părţii de nord a Bucovinei şi ţinutului Herţa de trupele Armatei a 3-a române, care aveau în faţă unităţi aparţinând Armatei 18 sovietice. Atacul a fost declanşat de Brigada 1 mixtă munte la 3 iulie, în direcţia Storojineţ. Folosind o manevră dublu învăluitoare, Brigăzile 1 şi 4 mixtă munte au reuşit să înfrângă rezistenţa sovietică din zona oraşului Cernăuţi, primele unităţi române pătrunzând în capitala istorică a Bucovinei în după-amiaza zilei de 5 iulie. La 8 iulie, ostaşii Brigăzii 2 munte au eliberat oraşul Hotin; concomitent, forţele principale ale Armatei a 3-a au primit ordin să se deplaseze spre est, paralel cu fluviul, pentru a ajunge pe Nistru în zona Moghilev. Până la 12 iulie unităţile s-au regrupat, în condiţii grele din cauza căilor de comunicaţie devenite impracticabile în urma ploilor abundente. După ajungerea la Nistru, Armata a 3-a a forţat apărarea inamicului, căutând să străpungă linia fortificată „Stalin”. Declanşând operaţiunile de forţare în dimineaţa zilei de 17 iulie 1941, unităţile au realizat capete de pod în zona de acţiune a Corpului de munte şi a Corpului de cavalerie, pe care în zilele următoare, până la 20 iulie, le-au consolidat. Din aceste capete de pod, la 21 iulie Armata 3 română va declanşa asaltul pe Bug.
Ofensiva principală pe frontul românesc a fost purtată de Armata 11 germană şi de unităţile româneşti aflate în subordinea acesteia. Misiunea era de a forţa Prutul şi a dezvolta ulterior acţiunile pe direcţia generală Iaşi-Moghilev, pentru a ajunge în scurt timp pe Nistru şi a realiza capete de pod la est de fluviu. Sovieticii dispuneau pe acest aliniament de trupe aparţinând Armatelor 9 şi 18.
În dimineaţa zilei de 2 iulie, la orele 3, trupele germano-române au declanşat atacul pe direcţia generală nord Iaşi-Moghilev, fiind puternic sprijinite de artilerie şi aviaţie. Lupte grele s-au dat pentru constituirea capetelor de pod dincolo de Prut şi pentru dezvoltarea ulterioară a înaintării. În aceste lupte s-au evidenţiat trupele aparţinând Corpului de cavalerie român, comandate de generalul Mihail Racoviţă. Numeroase contraatacuri sovietice au fost respinse prin acţiuni de învăluire duse la bun sfârşit prin colaborarea eficientă a trupelor germane şi române. O situaţie de criză a apărut la 8 iulie, când Divizia 35 infanterie română a fost surprinsă de un contraatac sovietic în masivul Corneşti, fiind silită să se retragă. Corpul 54 armată german a primit ordin să manevreze pe la nord rezistenţele inamice din masivul Corneşti. Luptele declanşate în dimineaţa zilei de 14 iulie s-au desfăşurat cu succes, astfel că  în după-amiaza zilei de 16 iulie în Chişinău au pătruns unităţi aparţinând Diviziei 1 blindate române, în cursul serii pătrunzând în oraş şi primele elemente ale Diviziei 72 infanterie germane. Înfrânte în centrul Basarabiei, trupele sovietice s-au retras pe Nistru, aliniament atins de trupele aliate începând cu 12 iulie. Din punct de vedere tactic victoria a fost deosebit de importantă, înlesnind la nord-est forţarea Nistrului în zona Moghilev, iar la sud înfrângerea trupelor sovietice din partea de sud a Basarabiei.
Concomitent cu operaţiile militare desfăşurate de Armata a 3-a română şi de diviziile germane şi române din compunerea Armatei 11 germane, la sud de masivul Corneşti şi în sudul Basarabiei a acţionat Armata a 4-a română, aflată în coordonarea directă a Marelui Cartier General român. În fâşia de ofensivă a acesteia se găseau 4 corpuri de armată sovietice însumând 8 divizii, dintre care una blindată. În conformitate cu concepţia generală de desfăşurare a operaţiilor militare, Armata a 4-a română a primit misiunea ca în prima fază a ofensivei Armatei 11 germane să desfăşoare o acţiune intensă de fixare prin atacuri demonstrative şi foc pe tot frontul în zonele cele mai accesibile, creându-şi în acelaşi timp condiţii favorabile pentru înaintare. Ulterior, după ce acţiunea Armatei 11 germane ar fi progresat, Armata 4 urma să treacă şi ea la ofensivă cu forţele de la flancul stâng şi de la centrul dispozitivului.
Forţarea Prutului s-a făcut succesiv, între 2 şi 4 iulie, marile unităţi forţând fluviul în funcţie de situaţia concretă din zona fiecăreia. Evoluţia iniţială a ofensivei a întâmpinat oarece dificultăţi îndeosebi în fâşia de ofensivă a Corpului 3 armată, care a decis să forţeze trecerea cu Divizia 15 infanterie fără o pregătire prealabilă de artilerie, dictată de necesitatea surprinderii inamicului şi pentru economia de muniţii. Consecinţele au fost negative, deoarece cuiburile de arme automate, aruncătoare de mine şi artileria inamicului nu au putut fi neutralizate numai prin tragerile de sprijin ale infanteriei, ceea ce a dus la pierderi însemnate de vieţi omeneşti şi la încetinirea ritmului de înaintare. La aceasta s-a adăugat faptul că lunca Prutului, lată de 4-5 km, plină de mlaştini, se afla sub focul susţinut al inamicului. Prin lupte extrem de grele, Corpul 3 armată a reuşit până la 7 iulie, să treacă Prutul, să menţină capete de pod şi ulterior să treacă la urmărirea inamicului.
În acelaşi timp, la 8 iulie, la flancul stâng al Armatei a 4-a se producea înfrângerea Diviziei 35 infanterie, amintită deja, situaţia fiind redresată de acţiunile Corpul 54 armată german. Forţarea Prutului la 4 iulie de către Corpul 5 armată a întâmpinat şi ea dificultăţi. Acţiunea a fost desfăşurată de Divizia 1 gardă (comandant: generalul Nicolae Şova), sub focul susţinut al inamicului, bărcile de asalt fiind aduse de la 3-4 km. Până în seara zilei de 5 iulie, trupele române nu înaintaseră mai mult de 300-500 de metri de malul stâng al Prutului; în consecinţă, în luptă a fost aruncată  şi Divizia 21 infanterie. Lupte deosebit de grele s-au dat în zonele Ţiganca şi Epureni. După stăvilirea numeroaselor contraatacuri sovietice, reluarea ofensivei pe frontul Armatei a 4-a s-a produs la 14 iulie, după adoptarea unei noi concepţii operative care prevedea cucerirea masivului muntos Corneşti, cheia strategică a Basarabiei, prin acţiunea conjugată a marilor unităţi de la flancul drept al Armatei 11 germane şi de la flancul stâng al Armatei a 4-a române, acţiune în urma căreia, după cum am precizat, Chişinăul a fost eliberat.
La scurt timp după intrarea trupelor aliate în capitala Basarabiei, la nivelul Grupului de armate „general Ion Antonescu” s-a produs prima mare restructurare, în noaptea de 17 spre 18 iulie constituindu-se Frontul de Nord, compus din Armata 11 germană  (incluzând 4 divizii de infanterie române) şi Armata 3 română, sub comanda generalului Eugen von Schöbert, care avea misiunea de a forţa Nistrul la Moghilev şi Frontul de Sud, comandat de generalul Ion Antonescu, care avea în subordine grupul de divizii „general Mattenklot” (cu 3 divizii româneşti şi una germană) şi Armata a 4-a română, cu misiunea de a elibera definitiv sudul Basarabiei.
Astfel, la 16 iulie Armata a 4-a a reluat ofensiva, dirijându-şi unităţile spre Cetatea Albă. Concomitent cu înaintarea Corpurilor 3 şi 5 armată spre Nistru, a intrat în acţiune Corpul 11 armată român, care a forţat Prutul la 20 iulie, îndreptându-se la rândul său spre Nistru. A doua zi, 21 iulie, a forţat Dunărea pe la Isacccea şi Divizia 10 infanterie din compunerea Corpului 2 armată, care împreună cu Detaşamentul maritim nr. 1 asigurase apărarea cursului inferior al fluviului şi a Deltei. La 26 iulie, Divizia 21 infanterie elibera Cetatea Albă. Cu puţin timp înainte, Marele Cartier General român făcea cunoscut ţării, printr-un comunicat,  că „lupta pentru dezrobirea brazdei româneşti de la răsărit s-a terminat. Din Carpaţi până la Mare suntem din nou stăpâni pe hotarele străbune”.

Dr. Manuel Stănescu